Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara

Modul de desfășurare a activității de preluare a registrelor electronice ale salariaților și de eliberare a parolelor pentru transmiterea on-line a Registrului General de Evidență a Salariaților REVISAL


Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara aduce la cunoștința angajatorilor că va soluționa toate cererile privind transmiterea registrului electronic al salariaților și cererile de eliberare parola Revisal, primite pe poșta electronică, semnate  electronic de către reprezentantul legal al angajatorului.

Adresa de e-mail la care se transmit cererile semnate electronic de către reprezentantul legal este:  itmhunedoara@itmhunedoara.ro

 

Cererile  completate si semnate  de către reprezentantul legal al angajatorului vor fi însoțite de următoarele documente:
 

1.Pentru transmitere Revisal.
-cererea pentru transmiterea registrului electronic al salariaților;
-copie după codul unic de înregistrare sau certificatul fiscal după caz;
-fișierul generat din Registrul electronic al salariaților-Revisal cu extensia .rvs

Model adresa de inaintare pentru transmisie REVISAL

2.Pentru eliberare parolă Revisal
-cererea pentru eliberarea parolei în vederea transmiterii on-line a registrului electronic al salariaților;
-copie după codul unic de înregistrare sau certificatul fiscal după caz;
-copie act de identitate al reprezentantului legal.

Model solicitare parola pentru transmitere on-line REVISAL


*Cererile semnate olograf se depun la sediul ITM Hunedoara (Str. Aleea Muncii Nr. 2 Deva) în zilele lucrătoare până la ora 14, cu excepția zilei de vineri, când depunerea se poate face până la ora 12.

*Cererile care nu sunt conforme vor fi restituite angajatorilor pentru refacerea lor.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord