Informarea angajatorilor privind termenul limită de trecere la REGES ON-LINE
al angajatorilor din județul Hunedoara
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara informează angajatorii din județ că, data de 30 septembrie 2025 reprezintă termenul limită până la care aceștia au obligația să se înregistreze în platforma REGES-ONLINE și să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active, care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.
Începând cu 1 octombrie 2025, aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă, toate raportările urmând a se efectua exclusiv prin REGES-ONLINE.
Reamintim angajatorilor potrivit HG 295/2025 – privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES- ONLINE:
Obligația de a-și crea cont în REGES-ONLINE revine fiecărei entități angajatoare .
Neîndeplinirea obligațiilor până la termenul limită se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Angajatorii sunt încurajați să finalizeze din timp procedurile de migrare și completare a datelor, pentru a evita dificultățile tehnice sau aglomerația de la finalul perioadei de tranziție.
Pentru informații suplimentare și suport tehnic, angajatorii pot consulta resursele disponibile pe site-ul Inspecției Muncii sau se pot adresa direct Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara este alături de angajatori în acest proces de tranziție către REGES ONLINE, oferind sprijin constant, scopul nostru este ca toti angajatorii să respecte obligațiile legale fără dificultăți și să contribuie, împreună cu instituția noastră, la modernizarea și digitalizarea relațiilor de muncă.