Campania națională de control în domeniul „Activități de jocuri de noroc și pariuri” – cod CAEN 9200
În perioada 29.05.2024 – 01.06.2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfășurat campania națională de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul „Activități de jocuri de noroc și pariuri” – cod CAEN 9200.
În cadrul acestei campanii de control, s-au verificat reglementările legale privind domeniul relațiilor de muncă, examinându-se modul în care sunt respectate aspecte precum angajarea personalului (inclusiv transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în REVISAL), respectarea prevederilor legale privind majorarea salariului, pentru salariații care, timp de 24 de luni, începând cu data de 1 ianuarie 2022, au primit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin Hotărâre a Guvernului, timpul de muncă și timpul de odihnă, repausurile periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, precum și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
Inspectorii de muncă au efectuat un număr de 10 controale în domeniul relațiilor de muncă, iar pentru o parte dintre angajatori, documentele pentru finalizarea controalelor au fost trimise altor inspectorate teritoriale de muncă din țară, agenții economici având sediul social în alt județ. Pentru agenții economici de pe raza județului nostru, s-au constatat un număr total de 5 deficiențe, pentru care s-au dispus măsuri pentru remedierea neconformităților constatate și respectarea prevederilor legale.
Totodată, s-a aplicat un număr total de 3 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare totală de 1.500 lei.
Prin fiecare acțiune de control se urmărește creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în acest domeniu și eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.