Campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijloci
În perioada 01.02.2024 – 31.12.2024 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara derulează acțiuni de promovare, informare și conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la drepturile individuale și colective ale acestora, având în vedere prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social cu modificările și completările ulterioare.
Constituția României recunoaște la art. 40 dreptul de asociere în sindicate, patronate și asociații profesionale, cu definirea la art. 9 a misiunii acestora de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor, după cum la art. 41 alin. 5) recunoaște dreptul de negociere colectivă în muncă și de aplicare a convențiilor colective.
Obiectivul principal al acestei campanii este de a promova negocierea colectivă în întreprinderile mici și mijloci, plecând de la principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajați/lucrători și angajatori.
Avantajele angajaților: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplocarea principiului egalității de șanse și de tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.
Avantajele angajatorilor: asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitate și loialitate a personalului îmbunătățite, participare mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvare timpurie a litigilor.
Totodată, Legea nr. 367/2022 prevede și sancţiuni pentru nerespectarea şi/sau împiedicarea exercitării drepturilor sindicale (drept de asociere/afiliere sindicală, drept de negociere colectivă şi de acţiune sindicală/grevă), inclusiv în caz de discriminare, hărţuire, intimidare în apărarea drepturilor legale şi din contractele colective incidente se sancţionează conform Codului Muncii şi Legii dialogului social cu amenzi ce pot merge până la 50.000 lei şi sancţiuni penale de până la 2 ani de închisoare. Prevederile se coroborează cu legile speciale, regimul general al sancţiunilor şi dispoziţiile codurilor civil şi penal, iar imixtiunile reciproce ale organizaţiilor în autonomia de organizare şi acţiune se sancţionează cu amendă de 30.000 lei.