Campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijloci
În perioada 01.02.2024 – 29.02.2024 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara vor desfăsura campania naționala de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijloci.
Constituția României recunoaște la art. 40 dreptul de asociere în sindicate, patronate și asociații profesionale, cu definirea la art. 9 a misiunii acestora de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor, după cum la art. 41 alin. 5) recunoaște dreptul de negociere colectivă în muncă și de aplicare a convențiilor colective.
Decizia Inspecției Muncii are la bază modificările apărute în legislația specifică, respectiv art. 97 alin. 1 din Legea Dialogului Social nr. 367/2022 care prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care într-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment(art.108, alin. 3 din Legea nr. 367/2022).
Drept urmare, obiectivul principal al acestei campanii este de a promova negocierea colectivă în întreprinderile mici și mijloci, plecând de la principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajați/lucrători și angajatori, respectiv:
Avantajele angajaților: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplocarea principiului egalității de șanse și de tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.
Avantajele angajatorilor: asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitate și loialitate a personalului îmbunătățite, participare mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvare timpurie a litigilor.
Având în vedere campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii, I.T.M. Hunedoara prezintă fișa suport de informare și promovare a negocierii colective:
ANGAJAŢI/LUCRĂTORI
- Dreptul de asociere sindicală;
- Cotizaţia sindicală;
- Egalitate de tratament în exercitarea drepturilor sindicale;
- Accesul la funcţii în organele de conducere ale sindicatelor;
- Activitatea sindicală;
- Dreptul de informare, consultare și participare a angajaților;
- Dreptul de negociere colectivă - Obiectul negocierii colective;
- Participarea la negocierea colectivă;
- Reprezentarea în negocierea colectivă:
- Procedura de negociere colectivă;
- Efectele contractului colectiv de muncă;
- Mecanism de extindere;
- Participarea la conflictul colectiv de muncă şi grevă;
ANGAJATORI
- Angajatorul este definit de Codul Muncii: persoana fizică sau juridică care, potrivit legii, angajează forţă de muncă;
- Asocierea patronală şi dreptul de organizare;
- Afilierea;
- Egalitate de tratament;
- Informarea, consultarea şi implicarea angajaţilor/lucrătorilor;
- Negocierea colectivă;
- Contractele colective de muncă;
- Conflictele individuale şi colective de muncă;
- Greva.
Totodată, Legea nr. 367/2022 prevede și sancţiuni pentru nerespectarea şi/sau împiedicarea exercitării drepturilor sindicale (drept de asociere/afiliere sindicală, drept de negociere colectivă şi de acţiune sindicală/grevă), inclusiv în caz de discriminare, hărţuire, intimidare în apărarea drepturilor legale şi din contractele colective incidente se sancţionează conform Codului Muncii şi Legii dialogului social cu amenzi ce pot merge până la 50.000 lei şi sancţiuni penale de până la 2 ani de închisoare. Prevederile se coroborează cu legile speciale, regimul general al sancţiunilor şi dispoziţiile codurilor civil şi penal, iar imixtiunile reciproce ale organizaţiilor în autonomia de organizare şi acţiune se sancţionează cu amendă de 30.000 lei.
Căi de sesizare şi atac: Autoritatea competentă cu prevenirea, controlul şi sancţionarea angajatorilor în materie de legislaţie a muncii este Inspecţia Muncii/Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Inspecţia Muncii poate fi sesizată individual şi colectiv. (organizaţii de reprezentare) Deciziile Inspecţiei Muncii pot face obiectul contestării în instanţă. În funcţie de obiectul litigiilor de muncă, pot fi sesizate şi alte autorităţi de anchetă şi verificare şi organismul naţional de egalitate, respectiv Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate cu competenţe de prevenire şi soluţionare a tuturor formelor de discriminare, care emite hotărâri cu caracter executoriu dacă nu sunt contestate în termenul legal.
- Avocatul Poporului (ombudsmanul naţional) se poate autosesiza sau poate fi sesizat de către persoane fizice şi organizaţii în linie cu atribuţiile acestuia.
- Soluţionarea conflictelor individuale şi colective de muncă (legate de încheierea, executarea şi terminarea contractelor individuale şi colective de muncă şi derularea relaţiilor juridice între organizaţiile sindicale şi patronale) intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, fiind scutite de taxe judiciare şi judecate în urgenţă (maxim 15 zile fond şi 10 zile în apel).
- Instanţa decide măsurile executorii de redresare şi reparaţii/daune, conform jurisdicţiei muncii.
- Mecanisme alternative de soluţionare a conflictelor de muncă: soluţionare amiabilă conform celor stabilite de părţi prin contractele individuale şi colective de muncă.
- Mecanisme instituţionale: proceduri reglementate de soluţionare amiabilă a conflictelor individuale (conciliere individuală conform Codului Muncii şi mediere conform Legii medierii) şi soluţionare alternativă instanţei a conflictelor colective de muncă prin conciliere obligatorie (ITM/Ministerul Muncii), mediere şi arbitraj extrajudiciar (Ministerul Muncii/Oficiul de Mediere).
Totodată, având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, la nivelul Inspecției Muncii și al inspectoratelor teritoriale de muncă, în perioada 01.02.2024 – 31.12.2024 se desfășoară Campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care a suferit deja mai multe modificări.
Adrian Florin BOZDOG
Inspector șef,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara
Cristina CREȚ
Consilier CRP
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara